Home | Stiri | Spiru Haret | Legaturi utile | Contact | Arhiva

Spiru Haret

    Personalitatea cea mai reformatoare a epocii este Spiru Haret. S-a născut la 15 februarie 1851, la Iaşi, intr-o familie fără avere. Studiile şi le-a făcut la Dorohoi, Iaşi şi Bucureşti. In 1862 intră ca bursier la liceul Sf. Sava. In decembrie 1870, deşi student in anul II la fizico-matematică, obţine prin concurs catedra de matematică la Seminarul central. După un an a renunţat la catedră şi şi-a continuat studiile la Universitate. Işi ia licenţa in 1874, la 23 de ani. Se inscrie la concursul de bursă instituit de Titu Maiorescu; reuşeşte şi pleacă pentru doi ani la Paris. In 1874 işi ia licenţa in matematică, iar in august anul următor, in fizică. Doi ani mai tarziu işi ia doctoratul tot la Paris, cu teza "Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare", ducand mai departe şi corectand cercetările lui Laplace, Louis de Lagrange şi Denis Poisson asupra varietăţii axelor orbitelor planetare.

    Haret pune in evidenţă "termenii seculari puri" şi pentru "gradul al treilea", ceea ce infăţişa intr-o altă lumină stabilitatea sistemului planetar. Eruditul matematician şi astronom, Jules Henri Poincare observa: "In 1878, Spiru Haret a dovedit existenţa termenilor seculari de gradul III şi acest rezultat a provocat o mare uimire". Teza de doctorat a lui Haret e republicată in Analele Observatorului Astronomic din Paris, in 1885, iar in 1889, de Poincare. Facultatea de ştiinţe din Paris trimite o adresă Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice felicitand Romania, ţara care a produs şi posedă asemenea talente.

    Tarziu, in 1976, cu prilejul implinirii a 125 de ani de la naşterea lui Spiru Haret, un crater de pe harta Lunii, pe coordonatele: latitudine 59 de grade sud şi longitudine 176 grade vest, in partea lunara invizibilă, a primit numele lui Haret. Era primul roman care anunţa valoarea, confirmată mai apoi, a şcolii romaneşti de matematică. Spiru Haret putea să ramană in Franţa profesor universitar. A preferat insă Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, unde devine profesor inca din 1878 in urma unui strălucit concurs; din 1882, devine profesor de geometrie analitică la Şcoala de Poduri şi Şosele. Profesează pana in 1910, cand se pensionează, ba şi după aceea, pana la moarte, tinand prelegeri de popularizare la Universitatea populară.

    In 1910 publica Mecanica socială, la Paris şi Bucureşti, utilizand pentru prima oară, matematica in explicarea şi intelegerea fenomenelor sociale. Dar marile realizări ale lui Haret nu sunt totuşi in ştiinţă. El şi-a părăsit aproape creaţia de specialitate, care ar fi putut fi atat de bogată, după atat de remarcabile inceputuri, pentru a se pune "la dispoziţia evoluţiei mediului social căruia aparţinea".

    Tot geniul său creator aici se remarcă. Incă din 1879, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii incepe să-l solicite. Inspectează şcoli şi face rapoarte, prezidează comisii de examinare, este membru in altele.

    In 1882 e numit membru in Consiliul Permanent de Instrucţiune. In 1883, P.S. Aurelian il numeşte inspector al şcolilor. Il cunoaşte bine pe D.A. Sturza, mai ales de la Academia Romană al cărei membru corespondent Haret ajunge incepand cu anul 1879. Un om cu care se intelege de la inceput. Extraordinara pasiune de munca a unuia, ca şi a celuilalt, reprezintă principalul element de legătură.

    In 1885, D.A. Sturza, ajungand ministru la Culte şi Instrucţiune Publică, il cheamă pe Haret ca secretar general al ministrului (Haret tocmai publicase, cu cateva luni inainte, un Raport asupra stării şcolilor, foarte documentat, cu un mare curaj in susţinerea opiniilor). Cu Haret langa el, Sturza incearca reorganizarea invăţămantului, după ce mai inainte, pe acelaşi teren, eşuaseră P.P. Carp, Titu Maiorescu si V.A. Urechia. Nici Sturza nu e mai norocos, dar proiectul lui era foarte bine studiat şi documentat (va fi un izvor pentru reformele lui Take Ionescu si Petru Poni). De pe urma colaborării de acum, Sturza va ramane cu un mare respect pentru capacitatea lui Spiru Haret şi, ulterior, după ce ajunge lider al PNL, ii va păstra o caldă preţuire.

    Gheorghe Adamencu işi aduce aminte ca in vremea marilor economii din 1901-1904, cu ocazia unor sporuri bugetare propuse de Haret, i-a spus: "Pentru Haret trebuie să facem tot ce putem". Şi-a tăiat de la ministerul de unde era titular ca să indeplinească cererea lui Haret. Cu D.A. Sturza in fruntea guvernului, Spiru Haret va fi de trei ori ministru al Instrucţiunii Publice: intre 31 martie 1897 - 11 aprilie 1899, 14 februarie 1901 - 22 decembrie 1904 şi 12 martie 1907 - 29 decembrie 1910, perioada in care a reorganizat intregul invaţămant romanesc. Ministru atata timp, Haret a avut posibilitatea pe care alţi miniştri ai Instrucţiunii de mai inainte sau după el, n-au avut-o (nici V. Conta, nici T. Maiorescu sau D.A. Sturza, Take Ionescu, P. Poni, C. Marzescu, S. Mehedinţi, P.P. Negulescu, I. Popovici) aceea de a-şi pune legile in aplicare, exemplu, rar in Romania, al unei opere de mare continuitate. El s-a devotat cu totul şcolii şi a avut marea inţelepciune de a şti să se facă tolerat de morala epocii pentru a-şi trece realizările. A fost intr-adevăr apostol, dar fără să se facă vreodată caz de apostolatul sau, un apostolat ce făcea impresia că se ignoră - cum bine remarca Vasile Băncilă. Mare in simplitatea felului său de a fi, Haret, in situaţia in care a ajuns graţie insuşirilor sale, a ştiut să-şi găsească colaboratori admirabili şi să fie necontenit inconjurat de increderea lor. In guvern era stimat şi preţuit de toţi colegii. Nu refuza niciodată un serviciu (totdeauna cand se făceau bugete, ştiinţa lui de matematică era o binefacere pentru guvernele liberale). Modest in pretenţiile sale, in guvern sau in afara lui, rămanea acelaşi om.

    Amintirile legate de Haret sunt emoţionante. Prin opera sa, dar şi prin felul său de a fi, Spiru Haret a creat in opera un adevarat curent, haretismul. Esenta lui a constat in introducerea factorului cultural şi economic in masa poporului roman, adică la sate, servindu-se pentru aceasta in primul rand de invăţători.

    Metodele folosite de Haret nu sunt extraordinare. Sunt luate din arsenalul vremii. Dar a ştiut să le promoveze cu mare consecvenţă şi inalta cunoaştere a firii omeneşti. Iată, de pildă, spre deosebire de oamenii politici ai vremii, aproape de toţi, Spiru Haret are o extraordinar de bogată corespondenţa, deopotrivă trimisă şi primită. Pentru că el, ca nimeni altul "a avut idea şi mai mult decat atat, a avut indemnul inimii - să răspundă fiecărui invaţător (şi nu numai invăţătorilor) care i se adresa direct". Şi răspundea cu "domnule invăţător" şi răspundea cu "al dumitale devotat". E lesne de inţeles ce simţea invăţătorul căruia i se adresa astfel. Ii dădea impresia clară că e un om util societăţii. Aveau acest sentiment şi cei care nu-i scriau, dar ştiau că-i pot scrie, că e cineva din lumea inaltă de acolo de la Bucureşti care se interesează şi de ei, de munca lor. Scrisorile lui Haret depăşeau nivelul individual asupra celui care ii scria şi "se constituiau intr-un fenomen pentru intreaga invăţătorime şi pentru mulţi alţii: preoţi, profesori, cooperatişti". "După concepţia unora, domnilor, - spunea Spiru Haret la 4 decembrie 1903 - in Cameră - ar trebui ca ministrul Instrucţiunii să fie un Dalai Lama de care să nu se poată apropia nimeni şi nimeni dintre dascăli să nu-i poata vedea faţa. Concepţiunea mea, d-lor, e alta: eu cred că ministrul, oricare ministru, este dator să fie in cea mai aproape atingere cu toţi cei pe care este chemat să-i administreze. Să le dea indemnuri şi să le dea sfaturi; să le dea invăţăminte, să-i certe atunci cand ei greşesc. Eu aşa fac. Este o muncă foarte mare pentru care mi-o dau pentru aceasta, dar nu-mi pare rău de dansa."

    Haret avea incredere in oameni şi ştia să-i facă colaboratori. Nu umbla cu rafinamente de tactică. Take Ionescu promisese o data un serviciu unui partizan politic. N-a putut să-l satisfacă şi atunci l-a vizitat pe solicitant la hotel pentru a-i spune că nu s-a putut ţine de cuvant. Omul a fost foarte flatat şi i-a rămas recunoscător pe viaţă. Spiru Haret nu făcea astfel de gesturi. El era dintr-o bucată. Nu căuta admiraţie, ci eficienţă. Scrisorile sale sunt pline de sfaturi, de indrumări, de răspunsuri fără ocolişuri. Sunt sincere şi directe. Nu-l interesează scrisoarea ca atare, care e pentru el un mijloc, ci conţinutul ei, pe care nici nu s-a gandit să-l dea altfel decat simplu şi direct. Haret nu scotea copii de la scrisorile sale, cum se intampla cu Titu Maiorescu, de pildă. El nu scria pentru posteritate, ci pentru acea clipă de viaţă pe care o trăia. Cu felul său de a fi, Spiru Haret a dat demnitatea de care avea nevoie profesiei de invăţător, intr-o vreme in care profesorul era bănuit a fi instigator. El a transformat invăţătorul in educator, pe unii chiar in apostoli. "Haret e o dovadă de ce poate să facă un om cand se acordă cu vremea sa, cand ştie totuşi să se distanţeze de ea prin ideal şi cand are instituţia şi instinctul metodei adevărate" (V. Băncilă).

    Pentru a da invăţătorilor o pregătire mai adecvată, Haret reorganizează şcolile normale. Introduce in cadrul lor lucrările practice, agricole ("invăţătorul să fie sătean el insuşi şi prin urmare să păstreze iubirea pămantului şi deprinderea de a-l lucra"). In 1903, ridica numărul anilor de studiu de la 5 la 6 ani, ceea ce a rămas după sine o schimbare importantă a programelor in aşa fel incat să implinească un deziderat: "invăţămant practic pentru viaţă, potrivit nevoilor noastre social-economice, precum şi aspiraţiilor noastre naţionale". Pentru nevoia de informare a invăţătorilor creează Biblioteca pedagogică in cadrul căreia tipăreşte, prin Casa Şcoalelor mai ales, traduceri din literatura pedagogică. Examenul de capacitate este reorganizat, inlăturandu-se probele pur teoretice, care constatau doar calitatea brută de cunoştinţe pe care le poseda candidatul. In locul lor s-au introdus probe practice. Haret a făcut tot ceea ce era posibil petru a da [nvăţămantului normal direcţia cea mai potrivită acelui timp, nevoilor naţionale, economice şi sociale romaneşti: "Negreşit nu s-a spus ultimul cuvant in materie de organizare a invăţămantului normal. Mai avem multe de făcut, de adaptat, de schimbat. Totuşi, şcolile normale sunt din mandriile, din podoabele cele mai strălucitoare cu care mă fălesc" - declara ministrul.

    După perioada studiilor, Spiru Haret a dat mijloace invăţătorilor să-şi construiască o stare morală şi materială prin Casa Şcoalelor, pentru infiinţarea gospodăriilor lor, apoi prin Casa de credit, economice şi ajutor al corpului didactic, prin concursul pentru admiterea pe loc a invăţătorilor, prin subvenţiile şi premiile pentru cercuri, şcoli de adulţi, lucru manual, grădini şcolare, prin legea care asimila pe invăţători cu sătenii (le-a dat celor dintai dreptul de a cumpăra pămant ca să poată deveni şi ei gospodari şi fruntaşi ai satelor). Prestigiul invăţătorilor a sporit prin activitatea lor in cadrul băncilor populare şi al cooperativelor săteşti.

    Din 1900, invăţătorii işi ţineau regulat congresul lor, unde discutau chestiuni la ordinea zilei in invăţămantul primar.

    La toate Congresele, Spiru Haret era nelipsit şi işi nota in carnetul său orice idee bună care putea fi luată in seamă. Se declara colaboratorul lor, al invăţătorilor, nu şeful lor: "Eu privesc pe toţi cei care fac parte din acest corp ca pe nişte bărbaţi meniţi a aduce la indeplinire o mare operă. Intr-adevăr, corpul didactic, care in trecut işi limita toată activitatea in treburile pur şcolare, azi se manifestă in mod foarte larg, luand parte insemnată in evoluţia activităţii noastre sociale. Va rămane să menţineţi locul inalt pe care l-aţi caştigat singuri in faţa lumii." Sunt vorbele lui Haret de la Congresul de la Bucureşti, din 1904. Li s-a oferit invăţătorilor posibilitatea să se considere nu doar simpli slujbaşi ai statului, ci să-şi inmulţească singuri ocupaţiunile, să fie elementele cele mai active ale comunităţilor in mijlocul cărora trăia, trăiau "să atace din toate părţile ignoranţa" cum spunea Fl. Cristescu - un invăţător de la Roşiori de Vede răspandind cat mai mult şi cat mai departe "lumina cea binefăcătoare a culturii". Pentru aceasta a introdus in programele şcolilor normale studiul contabilităţii, măsuri despre datoriile invăţătorilor, despre cum se pregătea şi cum se ţinea o conferinţă etc. După absolvire, invăţătorii erau chemaţi la conferinţe judeţene, la cercuri culturale, la congrese pe ţară. Haret a iniţiat călătoriile de vacanţă, pentru ca slujbaşii şcolilor să-şi cunoască ţara şi să vorbească copiilor despre ea. Mulţi dintre ei au şi lăsat şi pe hartie impresiile lor. Pe unii invăţători i-a trimis in ţările străine sau in ţările Apusului, in Danemarca, Suedia, Norvegia, Germania, Olanda, Belgia sau Italia şi sunt mulţi dintre aceştia care au ajuns apoi in fruntea instituţiilor culturale din ţară.

    Invăţătorul trebuie să fie, după Spiru Haret, cel puţin ca intenţie "harnic, modest, devotat şi muncitor priceput, muncitor pentru indreptarea spre bine a ţării noastre". La 24 ianuarie 1908, Haret declara in Parlament: "M-am străduit ca din invăţători şi preoţi să creez o forţă pe care s-o indreptez intreagă contra stării de ignoranţă şi de decădere a ţărănimii sub toate formele ei" .

    A reuşit el? Nicolae Iorga rezuma gandul foarte multor romani cand spunea la Congresul invăţătorilor din 1907: "cand vă vorbesc despre el, in semn de respect, sculaţi-vă in picioare. Caţi ştiutori de carte erau in Romania? In 1899 recensămantul stabileşte 22%, din totalul populaţiei. In 1909, din 5 047 342 locuitori de peste 7 ani, 1 986 982 ştiu carte. Deci un procent de 39,4% dintre aceştia 106 713 aveau studii superioare." Nu era mult. Dar ştiinţa de carte făcea paşi insemnaţi. O creştere, iată, de 17% in zece ani. Ea apare şi mai importantă dacă ne raportăm numai la populaţia rurală, unde de la 15,2% ştiutori de carte din 1899 se ajunge la 34,7 in 1909. Progresul se datora atat mersului natural al lucrurilor, sporului populaţiei, cat şi măsurilor inţelepte ale lui Spiru Haret. In cele mai multe state europene de atunci sarcina invăţămantului o purtau comunele. La noi, numai partea materială era pe seama comunelor, plata corpului didactic intrand in sarcinile statului. Haret creează mereu noi posturi de invăţători (sporul e circa 200 pe an intre 1896 - 1910, cu excepţia anilor 1899 - 1904, ani de criză). In 1910 erau 4 695 de şcoli rurale. Alte cateva cifre: in 1910 numărul promovaţilor se ridică la 306 123 (in 1894 fuseseră numai 90 6066). Prin circularele sale, repetate şi amănunţite, prin tot felul de intervenţii determină şi o sporire corespunzătoare a localurilor de şcoală. Intre 1897 - 1910 s-au ridicat in toată ţara 2 343, din care 1980 in timpul in care Haret a fost ministru. Cat efort pentru dotarea acestor localuri! Pentru ca bugetul statului şi al comunelor nu ingăduia impărţirea gratuită de carţi, după cum se făcea in unele state, Haret a dispus editarea lor de către minister pentru a le face mai ieftine. In felul acesta a şi dobandit cam 30 000 lei pe an cu care dădea gratuit cărţi la cei mai săraci dintre elevi. In 1903 a simplificat programul invăţămantului primar, dand importanţă materiilor de interes practic. El extinde insemnătatea lucrului manual, legiferată de Take Ionescu in 1893. Pune in practică cu adevărat necesitatea unui adevărat invăţămant agricol. Cat n-a făcut [n aceasta privinta! Apelurile sale către proprietari şi arendaşi pentru a pune la dispoziţie pe langă şcoli loturi de cultivat şi de grădină n-au rămas fără răspuns in cele mai multe locuri. A creat posturi de invăţători agricoli ambulanţi, a instituit sărbătoarea sădirii pomului, i-a asociat pe şcolari la castigul material obţinut din cultura pamantului. Şcolile profesionale agricole şi comerciale - cu excepţia celor agronomice şi silvice - aparţineau tot de Ministerul Instrucţiunii Publice şi Cultelor, nu de cele ale Industriei şi Agriculturii. Aceasta pentru uniformizarea pregătirii. Fiecare profesiune işi avea şcoli poprii primare, secundare şi superioare. Prin legea din 1898 limba latină a fost scoasă din clasele cursului inferior. Termenul alegerii profesiunii s-a prelungit pana la al 15-lea ani de varstă. Şcoala secundară avea, aproape ca peste tot in Europa, opt clase. Cursul inferior era unificat in toată ţara.

    "Organizarea şcolii secundare romane este cea mai frumoasă şi cea mai unificată din Europa" - scria ziarul "Magyarorsz" la 24 martie 1911, uimit că in Romania s-a rezolvat unificarea tuturor şcolilor secundare, idee apărută in Germania dar nici acolo complet generalizată.

    "Romania este acel stat din Orientul Europei care este cel mai susceptibil culturii apusene şi şi-o insuşeşte ce-l mai curat - scria acelaşi ziar maghiar. Ungaria deja demult nu-şi mai indeplineşte misiunea de a răspandi in Orient cultura apuseană. Din contră, Romania va fi drept să se plangă ca intre ea şi apusul Europei s-a varat un stat consumativ care ii impiedică progresul şi acest stat este Ungaria. Romania este Japonia Europei, iar noi suntem imperiul chinezesc in Europa". Aceste cuvinte, insă, nu puteau ascunde realitatea tristă a milioane de analfabeţi. O povară pentru generaţiile ce urmau, serioasa cauză de ramanere in urmă. Geniul organizator al lui Haret şi al altora era lumina care dădea speranţe, dar şi scotea in evidenţă intunericul neştiinţei.

    Pentru toată lumea era o necesitate, pentru Haret era viaţa insăşi. Menirea şcolii era, o ştiu toţi să formeze buni cetăţeni, dar Haret a voit, ca nimeni altul intr-o funcţie ca a lui atat de responsabilă, să formeze cetăţeni romani care să-şi iubească ţara fără rezerve şi să aibă incredere in ea şi in viitorul ei. Cum era posibil, o spunea adesea, să manifeste nepăsări in zilele mari, de sărbătoare naţională sau de ce fugeau flăcăii satelor cu atata groaza (vezi Amintirile din copilarie ale lui Ion Creanga) de datoria de a-şi sluji patria ca militari? "Cum - spunea Haret in 1905 - şcoala romanească nu va fi in stare să lămurească pentru copii de romani idea de patrie? Ea nu va putea să-i facă să inţeleagă ce insemnează a fi Roman? Şcoala primară trebuie să fie adevărată şcoală naţională sau nu va fi deloc".

    Şcoala era centrul viu al societăţii, expresie a acestuia, şi in slujba acestuia. Haret stabileşte criterii mai limpezi şi mai judicioase in recrutarea profesiilor, introduce inamovibilitatea lor, in 1898 introduce alte metode de invăţare a limbilor străine, a istoriei, a geografiei, ştiinţelor naturale, de asemenea a muzicii, in gimnaziu şi licee, cautand să inlăture metode mecanice şi să incurajeze participarea elevilor.

    O mulţime de iniţiative din viaţa romanească a vremii au plecat de la Spiru Haret. El este cel care a infinţat grădiniţele de copii in Romania, cea dintai deschizandu-şi porţile la 1 decembrie 1897. Pană in 1909 erau 168, din care 13 erau urbane (la 2 iunie 1909 a fost promulgată Legea pentru şcoalele de copii mici (gradiniţile de copii). Haret incurajează cursurile de şcoli didactice şi efectiv, sub ministeriatul său, cu sprijinul financiar al ministerului, s-au editat cărţi şcolare de toate felurile şi pentru toate materiile de invăţămant. Nu erau toate bune, dar ele au contribuit la aşezarea invăţămantului pe o temelie ştiinţifică. Pentru a pune capat comerţului de cărţi de şcoală, a oficializat manualele didactice de curs primar. El nu a mai admis decat un singur abecedar şi o singura carte de lectură. Vandute la un preţ stabilit de minister, s-au adunat şi fonduri pentru ajutorarea copiilor săraci cu cărţi şi rechizite. Desigur, i s-a putut imputa ministrului că introducand un monopol, a suprimat orice emulaţie intre autorii de manuale, a nimicit concurenţa intre autori şi editori şi implicit, a redus valoarea manualelor şcolare. Nu-i mai puţin adevărat insă ca măsura lui Haret era era dictată de imprejurări şi, la vremea ei, efectul pozitiv a fost substanţial.

    Ministerul atrage numeroşi scriitori ca "referendari" la Casa Şcoalelor sau conferenţiari la cercurile culturale săteşti (create tot de Spiru Haret). Era şi un mijloc de a-i ajuta material. Amintim printre ei: Alexandru Vlahuta, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, St. O. Iosif.

    Haret susţine revistele "Convorbiri didactice", "Invăţămantul primar˝, "Noua revistă pedagogică", "Şcoala romană", publicaţii care au pregătit in buna măsură corpul primar didactic. El a creat şcoli de adulţi (in 1906) răspandite pe tot cuprinsul ţării, a creat cantinele şcolare (in Bucureşti fondul era de 100.000 lei) pentru copiii lipsiţi de mijloace. Măsura e, "un bun inceput. Un pas mareţ", cum scria "Lumea noua" la 17 ianuarie 1878.

    Haret e creatorul propriu-zis al turismului şcolar. La 9 ianuarie emite o circulară către directorii tuturor liceelor, seminariilor, şcolilor normale şi şcolilor de fete cerandu-le să organizeze excursii in timpul vacanţei. După 1907, turismul tineretului şcolar a luat o mare extindere. Casa Şcoalelor a inceput cu elevii merituoşi şi săraci. Tot la iniţiativa ministrului incep să se organizeze concursuri şcolare de oină pe locul actualului stadion al Tineretului, iar educaţiei fizice i se acordă o importanţă mult mai mare decat pană atunci.

    In 1904, el infiinţează Şcoala superioară de arhitectură şi tot atunci Comisia monumentelor istorice. Tot Haret crează şi Comisia istorică a Romaniei, la 20 februarie 1910. Ea urma să publice ediţii de cronici, de documente interne, de cronici străine in legătură cu ţările străine in legătură cu ţările romane, vechi documente literare. Ministerul o inzestrează cu 25 000 lei anual. "E vorba, declara el, să se facă o lucrare de ştiinţă, care costa mai nimic, pe langă insemnătatea ei, dar care trebuia să se faca numaidecat, pentru că istoria ţării noastre să nu se mai clădească pe lucruri de fantezie, ci pe documente sigure şi neindoioase." Curios, dar proiectul de lege iniţial, aprobat de Adunarea Deputaţilor la 2 martie 1909, e respins de Senat la 23 martie 1909, fără să fi luat cineva cuvantul!

    Spiru Haret nu dezarmează şi, folosind suma de 25 000 lei, infiinţează comisia prin decizie ministerială, la 23 mai 1909, numind ca membri pe I. Bogdan, D. Onciul, I. Bianu, C. Giurescu. D. Russo. Primul era preşedinte, iar Al. Lepedatu secretar. In ianuarie 1910, ministru revine cu proiectul de lege si de data aceasta trece. Istoriografia romana s-a ales astfel cu o instituţie extrem de folositoare care a funcţionat pană in 1938, editand Buletinul comisiunii istorice a Romaniei.

    Constantin Brancuşi l-a cunoscut personal pe Spiru Haret; fiind solicitat să faca o machetă pentru statuia acestuia, a prezentat o simplă fantana. Pentru el, aşa fusese Haret, un izvor de apă vie. Aşa a fost, intr-adevăr, pentru naţia lui: un izvor dătător de viaţă. (http://www.fsispiruharet.ro/cine_a_fost_SpiruHaret.html)